Sorin Roșca Stănescu, eliberat condiționat după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsă

Sorin Roșca Stănescu, eliberat condiționat după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsă
Publicat: 25/06/2015, 16:55

Instanța Tribunalului Ilfov a respins astfel contestația procurorilor și a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 4, dispunând ca Sorin Roșca Stănescu să fie eliberat condiționat.

Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă, fostul senator Sorin Roșca Stănescu urmând să plece din Penitenciarul Jilava după ce la unitatea de detenție vor ajunge documentele de la instanță privind decizia de eliberare.

În 15 mai, Judecătoria Sectorului 4 a decis ca fostul senator Sorin Roșca Stănescu să fie eliberat condiționat, în dosarul „Rompetrol”, în care a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare. Instanța a admit atunci propunerea Penitenciarului Jilava, care a stabilit că Sorin Roșca Stănescu a executat o treime din pedeapsă și întrunește condițiile pentru a fi eliberat condiționat.

Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat, în 7 octombrie 2014, la doi ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul „Rompetrol”, pentru utilizare de informații privilegiate și constituire a unui grup infracțional organizat. Fostul senator a fost încarcerat în aceeași zi și a executat până în prezent aproape nouă luni.

În același dosar a fost condamnat și fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș, la doi ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru complicitate la manipularea pieței de capital și constituire a unui grup infracțional organizat.

În cazul lui Dinu Patriciu, instanța a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Judecătorii Curții de Apel București au lăsat nesoluționată partea civilă legată de Patriciu.

Prin aceeași decizie, Irina Mihaela Popovici, fost vicepreședinte al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (CNVM), a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului, iar Gabriela Victoria Anghelache, fost președinte al CNVM, a primit o pedeapsă tot de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeași faptă. Paul Gabriel Miclăuș, membru al CNVM la data faptelor, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului, iar Alexandru Bucșă, administrator și director economic al Rompetrol la data faptelor, a primit șase ani de închisoare cu executare.

În același dosar au fost condamnați Florin Iulian Aldea, agent de servicii de investiții financiare, reprezentant al SSIF Alpha Finance la data faptelor, la cinci ani de închisoare, Claudiu Simulescu, agent de servicii de investiții financiare și reprezentant SSIF Eastern Securities la data faptelor, la patru ani de închisoare, Petrică Grama, fost șef al Direcției Generale a Bugetului de Stat din Ministerul Finanțelor Publice, la doi ani și patru luni de închisoare, Victor Eros, fost membru CNVM, la doi ani de închisoare cu suspendare, Cerasela Rus, agent de servicii de investiții financiare și trader la SSIF Alpha Finance la data faptelor, la trei ani de închisoare cu suspendare.

Elena Albu, fosta șefă a Corpului de Control al CNVM, a fost achitată pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat și pentru favorizarea infractorului.

Potrivit DIICOT, activitatea infracțională a inculpaților a fost analizată sub două aspecte: creanța Libia (primele trei infracțiuni ale lui Patriciu, precum și cele de care sunt acuzați Grama și Bucșă) și manipularea pieței de capital.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
MEGA 💣 în showbiz! Ema Uta și Pescobar, noul cuplu monden?! Imaginile care spun tot,...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Altar de lumânări la poarta unde a apărat Sorin. Colegii au ținut un moment de...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Alimentul care se scumpește cu 50%. E nelipsit de pe masă
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni